În anul Cocoșului de Foc

mâncare chinezească

Vreau să vă spun o poveste.

Se făcea că locuiam în București și organizam o seară de jocuri la mine în apartament. Aveau să vină 3 prieteni de-ai mei, fiecare cu câte un joc de societate și cu ceva de băut. De mâncare am promis că mă voi ocupa eu, am hotărât că voi comanda mâncare chinezească de la restaurantul Wu Xing, restaurant de la care mai comandasem și altădată.

Pe la orele 20 Alex, Sebi și Nadia, prietenii mei de suflet, au apărut pe rând la ușa casei mele fiecare având câte o sticlă de vin în mână.

Deoarece era destul de târziu și nu știam cât timp le va lua celor de la restaurant să prepare și apoi să livreze mâncarea, am pus mâna pe telefon și am făcut o comandă în grup la restaurantul chinezesc, iar noi ne-am pus să ne jucăm Dixit.



Nu a trecut mult timp că auzim că sună cineva la ușă. Merg să deschid crezând că a sosit mâncarea comandată și, surpriză, în fața ușii era o cutie mare cu un cocoș roșu desenat pe ea și pe care erau trecute numele noastre, alături de expresia Share and Play.

Share and Play

Am luat cutia în casă și am început să o despachetăm. Înăuntru am găsit 12 cutii WU XING goale și 4 perechi de bețișoare chinezești. Ni se părea ciudat că erau goale, dar vâzănd că pe cutie scria Share and Play, ne-am pus și am început să construim un dragon. Cu bețele am făcut capetele, iar din cutii am făcut corpul dragonului.

Și-n acel moment, surpriză: fiecare cutie s-a transformat în câte un animal. Aveam în fața noastră 12 animăluțe. În fața noastră au apărut un șoarece, un bou, un tigru, un iepure, un dragon, un șarpe, un cal, o oaie, o maimuță, un cocoș, un câine și un mistreț.

Toți am rămas stană de piatră. Nu mai văzusem niciodată așa ceva.

Până să ne dumirim și noi, cocoșul a făcut un pas înainte și a început să strige-n gura mare: SHARE AND PLAY, SHARE AND PLAY, SHARE AND PLAY.

Eram extrem de mirați și curioși pe deasupra.

Și-n acel moment Sebi realizează că cele 12 cutii erau de fapt cele 12 zodii din zodiacul chinezesc, iar cocoșul era reprezentantul anului 2017, un an puternic, în care toată lumea va avansa și va începe lucruri noi.

Chinezii spun că în acest an fiecare va primi ceea ce merită.

Înseamnă că și noi merităm ceva.

Trebuie să aflăm ce!

Iar în momentul în care Sebi se apleacă să ridice cocoșul, sună cineva la ușă. Este băiatul cu mâncarea comandată. Plătim mâncarea și ne întoarcem în sufragerie. Dar acolo nu mai era niciun picior de animal. Au dispărut toate la fel de repede precum au și apărut.

Dar au lăsat în urmă 4 perechi de bețișoare chinezești.

Iar în plasă cu comanda de mâncare am găsit un pliant cu concursul Share and Play.

Și atunci am înțeles.



Pentru noi anul Cocoșului de Foc poate veni cu premii frumoase. Trebuie doar să participăm. Să ne oferim șansa de a intra în competiție și apoi…. fie ca cei mai buni să câștige.

Și voi puteți câștiga un smartphone Huawei P10 Lite. Trebuie doar să comandați în grup mâncare WU XING (prin aplicație, online sau telefonic), să alegeți una dintre cele 4 provocări, să construiți provocarea aleasă folosind cutiile WU XING, să-i faceți o fotografie „constructiei” WU XING, și să vă înscrieți în concurs.

Ce mai așteptați?

Acest articol este ficțiune pură și participă la competiția SuperBlog 2017 proba 24.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*