Astăzi vreau să schimb povestea

Sunt foarte obosită așa că las totul la o parte și mă pun în pat. Rufele și vasele mai pot aștepta până dimineață; trebuie să am grijă de mine și să mă odihnesc.

Închid ochii și în secunda doi mă trezesc pe o pajiște verde și plină cu flori. Sunt o fetiță drăguță. Am vreo 6-7 anișori și mama-mi spune că sunt cuminte. Port o rochiță frumoasă cu floricele și pe cap am o scufiță roșie. În mână țin un coș cu merinde și mă îndrept spre pădure.




În momentul acela realizez…. sunt Scufița roșie și sunt prinsă în povestea Scufița roșie. Mă duc la căsuța bunicii ca să-i duc merinde pentru că este bolnăvioară.

Da, sunt Scufița roșie, dar am un mare avantaj: știu adevărata poveste a Scufiței.

rao

Sunt veselă și râd tot timpul, dansez și radiez de fericire cât e ziulica de mare. Îmi place să-mi ajut mama și pe bunica și, deoarece bunica este la pat, bolnăvioară, trebuie să-i duc ceva de mâncare.

Trec prin poienița plină cu flori și intru în pădure. Mama mi-a spus să nu mă abat de la drum, să merg direct spre casa bunicii din pădure, iar apoi să mă întorc acasă. Și eu, ca o fetiță cuminte ce sunt, încerc să o ascult.

Mă afund mai adânc în pădure și la un moment dat, de nicăieri, apare Lupul, lingușitor și cu o voce falsă, așa cum îl știm toți din povești. Dar eu, Scufița roșie, știu că nu trebuie să am încredere în el. Știu că vrea să afle unde merg, vrea să mă păcălească și să mă înșele și în final vrea să ne mănânce și pe mine și pe draga mea bunică. Știu că dacă-l ascult, povestea se va termina cum nu se poate mai rău.

De unde știu că nu trebuie să am încredere în lup? Mi s-a recomandat acum ceva timp să citesc o carte în care Lupul încerca să mănânce 3 frățiori. Cei trei purceluși este numele cărții și pot spune că am citit-o pe nerăsuflate. Nu-mi venea să cred că Lupul poate fi atât de rău și de mișel. Chiar și vânătorul mi-a confirmat povestea. Mi-a spus că lupul din povești este rău și nu trebuie să am încredere în el. Aaa, și mai știu povestea care-mi poartă numele. O știu pe de rost și nu mai vreau să o trăiesc vreodată.




Așa că, în momentul în care am dat nas în nas cu Lupul, m-am gândit să-i vin de hac. I-am ascultat povestea, i-am dat de înțeles că-i cred toate cuvintele, dar în loc să-l îndrum spre căsuța bunicii, așa cum era în  adevărata poveste, l-am îndrumat spre casa vânătorului.

Tare curioasă aș fi să-i văd fața când va da nas în nas cu vânătorul.

Lupul a plecat, iar eu m-am îndreptat spre căsuța bunicii mele, ținând în mână coșulețul cu merinde și un buchețel de flori. Bineînțeles că am cules flori, ca-n povestea originală, deoarece știu că bunicuței îi plac floricele culese de mine.

Și-n momentul în care am bătut la ușă… m-am trezit.

Eram iarăși eu, Emilia. Eram la mine-n pat. Au trecut doar cinci minute de când m-am pus în pat ca să mă odihnesc. Și s-au întâmplat atâtea în acele 5 minute… Iar eu mă simt atât de obosită.

Mă întorc pe cealaltă parte, închid ochii și răsuflu ușurată că nu mai sunt în poveste și adorm imediat.

A doua zi dimineață, lângă mine, sta o carte de povești. O carte mare, cu multe povești interesante pe care trebuie să le descopăr împreună cu fetița mea.

Articolul participă la proba 16 a SuperBlog 2017.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*