Da, a venit momentul în care fetița mea a plecat în vacanță fără mine 🙁 .
Noi două suntem foarte atașate una de cealaltă și, da, speram că va mai trece un timp până când Ale va pleca în prima excursie fără mine 🙁 .
Dar nu s-a întâmplat așa.
Sâmbătă după-amiază Ale a plecat împreună cu toți din familie, cu taică-su, cu prieteni și amici, într-o țară frumoasă, departe de România.
Condiția mea fizică, cică, m-a împiedicat să zbor atât de sus 🙁 .
Și s-a decis că mai bine stau acasă și Ale va merge împreună cu ei.
🙁
Egoist sau nu, normal sau nu, am suferit mult și încă sufăr.
Am plâns cum n-am mai plâns demult…..Am plâns în hohote deoarece m-am simțit abandonată, și încă mă simt.
Și de fiecare dată când vorbesc cu Ale aud în vocea ei cum se abține 🙁 .
Am ales să mă închid în mine, să plâng pe la colțuri, să mă ascund de oameni, să nu-i las să-mi spună nicio vorbă bună. Și vedeam pe fețele lor cum că, cică mă înțeleg 🙁 .
N-aveți cum să mă înțelegeți, oameni buni!
Voi, cei ce ați rămas acasă iar ceilalți s-au dus în vacanță sau concediu, nu mă puteți înțelege, deoarece voi n-ați pierdut ce pierd eu acum. ( și nu mă refer deloc la lucruri materiale)
Voi cei ce ați plecat în vacanță, nici atât nu mă puteți înțelege!
Voi, cei ce n-ați trecut prin așa ceva, nu e vina voastră.
N-am nevoie de fraze cliché, păstrațile pentru voi!
Părerea mea e că vacanța/concediul se face, undeva, împreună cu toată familia, fără a exclude vreun membru.
Cred că de data aceasta s-a rupt cordonul ombilicat mai mult pentru mine.
Era și cazul, nu-i așa?
Nu era sănătos!
