cafea

Spumă de lapte perfectă

Cei ce imi urmăresc story-urile de pe pagina de Facebook au văzut că în ultima perioadă, aproape zilnic, postez poze cu #cafeauadedimineata .

Ideea este că mi-am făcut un obicei de a savura o cafea bună împreună cu Adri, Ioana, Marius și Codru ( de fapt este Codruța, dar mie îmi place să-i spun Codru). Dacă este să mă gândesc mai bine nu pot spune că sunt fan cafea. Nu-mi place gustul cafelei în mod deosebit. Îmi place, însă, să savurez un cappuccino, făcut bineînțeles cu spumă de lapte.

De fapt, dacă mă gândesc și mai bine, îmi place senzația pe care acel cappucinno mi-o oferă. Senzația de apartenență la un grup. Cred că mai degrabă acesta este motivul principal pentru care ne așteptăm zilnic unii pe alți până la maxim ora 8,30 pentru a ne bea cafeaua împreună și apoi pentru a merge în birou și a mai povesti cu ce ne-am ocupat ziua ce tocmai a trecut, sau de ce situație ne-am lovit în dimineața respectivă. A, da, și în plus că mi-e foarte drag de ei!




Până să cumpere Adriana aparatul electric de făcut spumă de lapte de la Jumbo, foloseam un tel de la Ikea. Era pe bază de baterii, suficient de puternic cât să umfle laptele, cum îmi place mie să spun, dar rezultatul final nu merita să fie fotografiat. Poate si din cauză că spuma nu ținea mai mult de câteva secunde… Probabil.

Dacă mă întrebați însă care a fost momentul declanșator, cum ne-a venit ideea de a posta în fiecare dimineață o poză cu cafeaua pe care o bem fie acasă, fie la lucru, fie în oraș, nu cred că îmi mai aduc aminte  ziua. Eu zic că a fost cândva…

Îmi amintesc doar că la un moment dat colegii ne știa ca fetele care postează poze cu cafeaua de dimineață și se mirau dacă nu găseau poza noastră fie pe Instagram fie pe Facebook.

Dacă la început pozele noastre au fost apreciate de către colegi, încet, încet am început să primim tot mai multe like-uri, inimioare chiar și de la oameni necunoscuți.

În plus, oameni necunoscuți, dar și colegi/prieteni au început să ne întrebe cum facem, care este secretul unui cappuccino atât de perfect.

Și acesta este motivul pentru care a apărut acest articol.

Ok, sunteți curioși cum puteți să faceți acasă un cappuccino care să arate ca și cel cumpărat de la o cafenea?

În primul rând trebuie să folosiți lapte rece, pasteurizat.

Recunosc că nu am crezut că dacă folosesc lapte de vacă nepasteurizat nu va ieși spuma de lapte. Dar după ce am încercat de mai multe ori și am eșuat de fiecare dată, am concluzionat că pentru a obține o spumă perfectă este bine să folosești lapte din comerț. (dacă există persoane care însă au succes folosind laptele nepasteurizat, le rog să-mi scrie și secretul lor. Sunt deschisă în a testa și alte modalități de a obține o cafea perfectă)

În al doilea rând trebuie să folosiți un tel/mixer/aparat de făcut spumă de lapte.

Noi, la lucru, folosim acest aparat de făcut spumă de lapte de la Avec.

mixer lapte

În al treilea rând, dacă vreți să obțineți o spumă care să își păstreze splendoarea mai mult timp, adăugați puțină gheață sfărâmată în laptele rece  (acesta este un tips primit de Adri de la o tipă care e barista și am fost curioase să vedem care este diferența).

În al patrulea rând trebuie să vă placă să vă faceți o cafea gustoasă și aspectuoasă. Este important s-o faceți cu plăcere, folosind o cafea de calitate și s-o savurați cu plăcere singur sau alături de persoane dragi vouă.




Iată câteva poze și filmulețe făcute ieri și azi dimineață folosind aparatul de spumat laptele Avec, lapte rece pasteurizat fără lactoză și câteva cuburi de gheață sfărâmate (am testat și am făcut spumă de lapte fără gheață într-un pahar și lapte cu gheață în celălalt pahar).

PS: mai multe poze puteți să vedeți pe story-ul de pe Instagram, urmărindu-ne zilnic .

cafea

poza la poza

#LaNoiÎnTimișoara

spuma de lapte

#cafeauadedimineata

Dacă sunteți curioși să aflați câteva informații despre mixerul de frappe, pot să vă spun că este un aparat electric suficient de puternic, deși are doar 25 W , prevăzut cu un mic capac gradat ce oferă protecție axului de spumare dar în care se poate spuma și laptele, se pot face și sosuri și pireuri pentru copilași. ( recunosc că nu am încercat să fac altceva decât să spumez laptele, dar pe manual scrie că se pot face). Este un aparat nu foarte gălăgios și a costat în jur de 30-40 de lei.




Așadar, dacă vreți să faceți cuiva un cadou de casă nouă, știți că adoră să savureze un cappuccino făcut în casă, eu zic că este un cadou super util.  Un cadou pe care-l va folosi cu drag și-și va aduce aminte de voi de fiecare dată când îl va folosi.

Eu abia aștept să îmi cumpăr unul acasă și să pot să vă încânt și din luna ianuarie cu poze faine cu #cafeauadedimineata.

V-am pupat,

:-*

Related Posts

10 thoughts on “Spumă de lapte perfectă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.