Să cunoști cel puțin o limbă străină este esențial în secolul 21. Și pentru a avea cel puțin o șansă la unul dintre job-urile postate de către firmele angajatoare, este important ca acea limbă străină să fie știută la perfecție. Și de ce nu, să știi două sau trei limbi străine.
Din păcate cursurile de limbi străine desfășurate în sistemul clasic de învățământ românesc sunt demult depășite. Vorbeam zilele trecute cu o mămică care îmi spunea că fiul ei învață limba germană la școală. Învăța este mult spus, el de fapt tocea expresii, verbe, timpuri verbale. Nu înțelegea nimic din ce învăța; totul se baza pe toceală. Când eu eram la liceu profa de franceză ne vorbea despre câini și pisici, bineînțeles că în limba română. Deci, era aproape imposibil să prind ceva.
Și totuși, pentru a învăța o limbă străină ce tipuri de cursuri există pe piață?
Părerea mea este că poți găsi :
- cursuri de limbi străine pentru firme
- cursuri de limbi străine plătite de către persoanele fizice, care se desfășoară la sediul centrelor de limbi străine, la meditator acasă (meditații) sau online (pe Skype, spre exemplu)
Cursurile de limbi străine pentru firme
Avantajul cursurilor de limbi străine pentru firme este că acestea pot fi personalizate pentru nevoile fiecărei firme în parte și acesta este poate motivul pentru care nu toate centrele de limbi străine pot oferi astfel de cursuri.
Este destul de dificil să poți aloca un profesor pentru o anumită firmă; este dificil și din punct de vedere al costurilor cât și al timpului.
Poate că din acest motiv a apărut și idea de a desfășura cursuri de limbi străine pentru firme de către una dintre cele mai bine cotate firme de traduceri specializate din România, Agenția de traduceri Swiss Solutions. Pentru moment agenția oferă servicii de traduceri specializate în 80 de limbi și sute de combinații de limbi. Și zvonurile spun că vor să ofere și cursuri de limbi străine specializate pentru firme. Mi se pare o super idee de afaceri. Sunt curioasă dacă ne vor trimite o ofertă atunci când vor demara efectiv aceste tipuri de cursuri.
Avantajul pentru angajat a cursurilor de limbi străine pentru firme este că acestea reprezintă un bonus, un beneficiu, un plus la salariul pe care-l primesc, chiar dacă acel plus nu se reflectă fizic în bani.
Angajații pot învăța o limbă străină, sau pot obține o specializare (spre exemplu pot învăța engleză în domeniul juridic) fără a scoate niciun ban din buzunar, totul fiind plătit de către angajator.
Am întâlnit și firme care plătesc cursurile de limbă străină, doar după ce acestea au fost absolvite (după ce angajatul aduce diploma de absolvire a unui anumit nivel), dar există și firme care oferă cursuri de învățare a unei limbi străine, fără a condiționa obținerea unei diplome de participarea la cursul respectiv, cum este și firma la care lucrez. Trebuie doar să vrei să înveți o limbă străină, iar angajatorul se va ocupa ca tu să poți face acest lucru.
Cursurile de limbi străine plătite de către persoanele fizice
Acestea sunt suportate din buzunarul fiecărei persoane care dorește să învețe o anumită limbă străină. Din păcate însă, acestea pot fi destul de costisitoare și orarul de desfășurare a lecțiilor este stabilit de către centru de limbi străine, și nu de către cursant.
Dar pentru că nu toți suntem angajați la firme care ne oferă cursuri gratuite de limbă străină, dacă vrem să învățăm o limbă străină apelăm fie la un centru de învățare a limbilor străine din localitatea unde stăm, fie la un meditator, fie căutăm un profesor care ne poată oferi online posibilitatea de a învăța o limbă străină.
Și pentru că tot timpul învățăm ceva nou, de ce să nu învățăm o limbă străină?
“Profesorii îți deschid ușa. De intrat, trebuie să intri singur.” Proverb chinezesc
Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2017 – Proba nr. 7
One thought on “Tot timpul învățăm ceva nou”