Anul acesta am avut norocul de a vizita trei localități din ținutul Cotswold: Stow-on-the-Wold, Bibury și Bourton-on-the-Water.
Dacă nu ați auzit de ținutul Cotswold pot să vă spun că acesta este situat în centrul-sud al Angliei și este considerat unul dintre cele mai frumoase și bine conservate ținuturi din întreaga Anglie.
Casele din rocă ca și mierea, acoperișurile construite din stuf sau piatră, coșurile mari de fum, dealurile verzi, fermele extraordinar de bine îngrijite înconjurate de spații verzi, localitățile pline de istorie, sunt doar câteva dintre caracteristicile specifice ale acestui ținut.
Drumul de la Milton Keynes până la Stow-on-the-Wold a durat aproximativ 2 ore.
2 ore de condus pe șosele destul de ok, cu multe serpentine, dealuri verzi și sute de oi. În viața mea nu am văzut atâtea oi! Erau peste tot. Oriunde te uitai, vedeai oi! (am aflat și motivul – nu sunt lupi care să le mănânce 😛 )
Am oprit la Stow-on-the-Wold din necesitate. (sufăr de rău de mașină atunci când nu sunt eu la volan 🙂 .)
Aveam nevoie de o gură mare de aer curat, așa că am decis să vizităm frumoasa localitate. Și foarte bine am făcut. Casele sunt extraordinar de bine îngrijite, străduțele mici și înguste, perfecte pentru a fi luate la pas.
Din una-n alta am ajuns la, o bisericuță veche pe care am încercat s-o vizităm. (fără succes, deoarece în acel moment în interior se desfășura o nuntă). Așa că, ne-am plimbat puțin prin curtea bisericii.
Bisericuța St. Edward’s Church, căci despre ea este vorba, a fost construită de nomazi. Anumite părți din această biserică au fost păstrate și conservate perfect de către autoritățile engleze.
St. Edward’s Church este o biserică mică și fermecătoare, înconjurată de un cimitir tot la fel de vechi ca și biserica.
Nu pot să vă spun nimic despre interiorul ei, dar pot să vă spun că ușa din spate este încadrată perfect de doi arbori de tisa bătrâni și impunători.
Plantați cândva în secolul al XVIII-lea, acești doi arbori au supraviețuit numai ei știu cum. Unii spun că J. R. R. Tolkien s-a inspirat atunci când a scris Lord of the Rings ( Stăpânul Inelelor ) de la această ușă încadrată de cei 2 arbori imenși. Și poate că așa este.
Ne-am continuat drumul spre Bibury, un loc cu adevărat fermecător.
Căsuțele (numite de englezi the cottages) sunt construite din piatră de culoarea mierii. ( după cum am mai spus, specificul acestei zone reprezintă casele construite din piatră de culoarea mierii, în diferite nuanțe).
Am avut senzația, pentru moment, că mă plimb printr-o zonă în care casele sunt expuse pentru a le vizita. (un fel de muzeu al satului ). Dar nu a fost deloc așa. Aceste case erau locuite!
Localnici probabil s-au obișnuit cu ideea că turiștii se uită în înteriorul caselor, că le pozează curțile, că oamenii își fac selfie în fața ușilor propriilor case. Probabil că locuiesc de mult timp acolo și a trăi alături de turiști este un lucru normal. Ideea este că niciunul nu s-a uitat urât la noi sau nu ne-a interzis să facem vreo poză.
Am intenționat să vizităm și o fermă, dar din păcate începuse să se însereze și mai aveam multe de vizitat.
Așa că ne-am multumit cu admiratul acesteia de pe stradă.
Seară la ora 16? Da!
Dezavantajul de a vizita Anglia pe timp de iarnă este că la ora 16,30 este complet întuneric.
După vreo oră – două de stat în Bibury ne-am hotărât să ne suim în mașina și să mergem la Bourton-on-the-Water. O altă localitate care merită vizitată datorită caselor care datează din secolul al XVII-lea și al XVIII-lea și a celor 5 poduri mici și foarte frumoase.
Localnicii mi-au spus că pe timpul verii poți vedea copiii bălăcindu-se în apă. Acum apa era rece, afară era foarte frig și doar rațele mai aveau chef de bălăceală.
Se lăsase deja întunericul, iar copiii noștri erau flămânzi.
Așa că ne-am oprit la Kingsbridge Inn, un pub pe care l-am găsit deschis, pentru a mânca ceva “ușor”, de seară. ( Am menționat că l-am găsit deschis? Da! Se pare că în această localitate între orele 17 și 18 toate puburile sunt închise . Noi am ajuns în Bourton-on-the-Water în jurul orei 5 seara. Deci, ne-am bucurat că am găsit un loc unde să putem mânca. )
Mâncarea nu a fost extraordinară, dar putem spune că ne-am săturat.
PS: mi-au plăcut cele două pancarde pe care le-am găsit în fața/respectiv lateralul pubului Kingsbridge Inn.
Ne-am plimbat puțin prin Bourton-on-the-Water și apoi ne-am decis să ne întoarcem acasă.
Mai aveam cel puțin 2 ore de mers cu mașina. ( ce mi s-a părut foarte ciudat, pe drumul de întoarcere, este că după ora 6 seara nu mai era niciun picior de om pe stradă. Trăiam senzația că trec prin niște sate părăsite. Doar coșurile fumegânde mă trezeau la realitate. )
A fost o zi plină în care am vizitat locuri superbe. A fost o zi în care am reuși să văd o mică părticică din ceea ce englezii numesc adevărata Anglie. Dacă voi mai avea vreodată ocazia de a vizita aceste locuri, o voi face pentru mai multe zile. Voi rezerva din timp o cameră la un hotel ( deoarece nu este ieftin să te cazezi în această zonă ) și mă voi plimba mai mult, pe jos.
Dacă v-am convins de frumusețile acestor locuri și doriți să vă planificați o vacanță în acest ținut minunat, merită să știți că puteți ajunge în această zonă cu mașina, cu trenul sau cu autobuzul. Puteți găsi mai multe informații și pe acest site: http://www.the-cotswolds.org/.
