Sighisoara

Ce sa vizitezi in Sighisoara si in imprejurimi

Cand m-am hotarat sa scriu acest articol, m-am gandit sa-ti ofer cateva tipsuri despre ce sa vizitezi in Sighisoara si in imprejurimi, deoarece eu am petrecut mult timp cautand pe internat care locatii merita vizitate si care nu merita sa le vizitezi daca ajungi prin acea zona.

 Asa ca sper ca acest articol sa iti fie de folos.

Sighisoara este, dupa parerea mea, orasul pe care merita sa il vezi cel putin o data in viata. Strazile inguste, casele frumos colorate, Cetatea, istoria fascinanta care il are in prim plan pe Vlad Dracul si mai ales oamenii pe care i-am intalnit in inima Transilvaniei m-au facut sa aleg pentru a doua oara in viata sa merg la Sighisoara. De data aceasta pregatita sa “bat la picior” orasul si sa vizitez si alte biserici fortificate din zona. 

In acest articol vei gasi si plusurile si minusurile descoperite in fiecare locatie vizitata.

Sighisoara, situata in inima Transilvaniei, la 120 de km de Brasov si aproximat 100 de km de Sibiu, este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Este unul dintre ultimele orase-cetate locuite din Europa si probabil cel mai turistic oras din Romania.

Daca cauti sa petreci si noaptea in Sighisoara, alege pe cat posibil o cazare intre zidurile cetatii, deoarece vei avea parte de o experienta super faina locuind intr-o casa in mijlocul unei cetati medievale.

Booking.com

Eu am ales sa inchiriez un apartament la cateva minute de centru pentru ca doream sa am acces la bucatarie si, de obicei, pensiunile nu ofera astfel de facilitati.

Am stat aici si am fost foarte multumita de conditii, iar proprietarul mi-a recomandat si alte obiective turistice  pe care sa le vizitez.

Ce sa vizitezi in Sighisoara?

Daca nu ai mai fost pana acum la Sighisoara iti recomand sa incepi cu un tur al Cetatii Medievale. 

Iata 4 locuri pe care merita sa le vizitezi daca ai la dispozitie doar cateva ore:

  • Turnul cu Ceas
  • Scara Acoperita
  • Biserica din Deal
  • Cimitirul Evanghelic

Turnul cu Ceas

Datand din secolul al XIV-lea, este cel mai mare turn al Sighisoarei. In evul mediu existau 14 turnuri, dar doar 9 ne mai amintesc de aceasta perioada. Istoria ne invata ca in secolul al XVI-lea Turnul cu Ceas avea 4 turnulete inalte pe acoperis, semn al statutului orasului, avand dreptul de a acorda pedeapsa cu moartea.

La sfarsitul secolului al XIX-lea a fost ales drept sediul muzeului sighisorean. Astazi platind doar 16 lei, pretul unui bilet de intrare in muzeu, ai posibilitatea de a vedea exponatele din muzeu, de a urca in Turn, de a vedea mecanismul de ceas,  precum si orasul in toata splendoarea lui.

Am ales sa urc si eu in Turnul cu Ceas, sa ma plimb prin Muzeul de Istorie si sa ma pun in locul oamenilor care au trait in acea perioada, sa urc treptele din lemn vechi, sa admir ceasul amplasat la etajul 4 , iar la sfarsit sa petrec cateva momente pe terasa de la ultimul etaj si sa admir orasul Sighisoara.

M-a fascinat mecanismul ceasului precum si figurinele din lemn de tei reprezentand zilele saptamanii, cei doi ingerasi care reprezinta Ziua si Noaptea, simbol al sperantei pentru zilele mai bune ce vor veni, precum si tablitele de pe terasa Turnului.

➕  daca doresti sa afli mai multe informatii despre exponatele din muzeu sau despre istoria Turnului, doamnele de acolo sunt destul de dragute cat sa ti le ofere;

➕ scartaitul podelelor ofera un farmec aparte muzeului, iar usile mici si inguste te fac sa iti doresti sa fii putin mai atent atunci cand vrei sa intri intr-o incapere;

➖ scarile sunt destul de abrupte si nu prea iti recomand sa lasi copiii nesupravegheati (din discutiile cu doamnele de acolo am aflat ca saptamanal se produc mici accidente);

Turnul cu Ceas
Turnul cu Ceas Sighisoara
Turnul cu Ceas Sighisoara
Terasa de la etajul 5 din Turnul cu Ceas
Turnul cu Ceas Sighisoara
Statuete din lemn din Turnul cu Ceas
Sighisoara
Sighisoara vazuta din Turnul cu Ceas

Dupa ce am coborat din turn m-am plimbat pe stradutele inguste, bine ingrijite,  cu case frumos colorate, am trecut pe langa Turnul Fierarilor (in acel moment era o expozitie, dar nimic nu m-a atras ca sa intru) si m-am indreptat spre Scara Acoperita. Pe drum m-am oprit sa beau un cappucino la Casa Vlad Dracul, un restaurant dragut situat foarte aproape de Scara Acoperita, unde daca voiai, platind 10 lei, puteai vizita camera in care a locuit Vlad Dracul, tatal lui Vlad Tepes.

Turnul Fierarilor Sighisoara
Turnul Fierarilor Sighisoara
Strada Cositorarilor Sighisoara
Strada Cositorarilor
Casa Vlad Dracul
Casa Vlad Dracul

➕  casele si stradutele sunt foarte frumoase si bine ingrijite. O adevarata placere sa te plimbi si sa descoperi locuri faine;

➖ nu ai nicio sansa sa mergi cu copilul in carucior.  Alege mai degraba un ham sau un alt sistem ca sa poti purta copilul. Pietrele sunt suficient de mari cat sa iti ingreuneze fiecare pas pe care-l faci. In plus nu ai unde sa lasi caruciorul daca vrei sa vizitezi vreunul dintre obiective.

➖ multa mizerie intre caramizile caselor (parca nu a trecut niciodata vreo firma de curatenie pe acolo).

Scara Acoperita

Scara Acoperita este un must-see al orasului. 

Costruita in 1642, aceasta a fost acoperita pentru a proteja copiii care mergeau la Scoala din Deal (in prezent Liceul “Josef Haltrich”) de vant, ploaie sau ninsoare. Atunci aceasta scara avea 300 de trepte. Acum mai sunt doar 175 . 

Grupate cate 6 trepte, apoi un spatiu liber drept, aceasta aranjare simbolizeaza cele 6 zile de munca si una de odihna.

Treptele sunt inca bine intretinute si este o adevarata placere sa le urci si sa iti imaginezi cum era sa fii scolar, in vremurile acelea.

➕ poti face niste poze foarte faine, mai ales daca ai norocul, ca si mine, sa nu fie nimeni altcineva pe langa tine;

➖ cutanenia…aceeasi problema.  

Scara Acoperita Sighisoara
Scara Acoperita Sighisoara

Biserica din Deal

Dupa ce ai urcat cele 175 de trepte ai ajuns aproape de Scoala din Deal, inchisa pentru  moment din cauza pandemiei. In apropiere este Biserica Evanghelica din Deal, o minunatie pe care insa nu am avut ocazia sa o vizitez, doar sa o admir de afara.

Biserica din Deal este una dintre cele mai reprezentative edificii bisericesti in stil gotic si a treia ca marime din Transilvania. Cu siguranta merita vizitata, daca ai norocul sa o gasesti deschisa.

Biserica din Deal Sighisoara
Biserica din Deal Sighisoara
BIserica Evanghelica din Deal Sighisoara
Biserica din Deal Sighisoara

Cimitirul Evanghelic

Pasii m-au condus apoi spre Cimitirul Evanghelic,  situat in spatele Bisericii si …pare ciudat, dar este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Sighisoara. 

Pe fiecare piatra funerara sunt inscriptionate atat numele cat si meseria celor care isi odihnesc oasele. Este de-a dreptul interesant sa intri in joc si sa incepi sa ghicesti profesia unei anumite persoane doar uitandu-te la niste desene inscriptionate in piatra. Oare un compas si un echer incearca sa ne spuna ca acea persoana a fost croitor??? Poate… 

Daca la inceput acolo erau ingropati doar oameni de un anumit statul (doctori, arhitecti, s.a.m.d.), cu timpul, soldatii cazuti la datorie in primul razboi mondial au fost gazduiti in acel cimitir.

Astazi te poti plimba printre aleile bine ingrijite si te poti incarca de energie (ciudat pentru un cimitir, asa-i?), iar apoi, cu forte proaspete poti merge mai departe.

➕ un loc linistit unde te poti incarca cu energie

Cimitirul Evanghelic Sighisoara
Cimitirul Evanghelic
Cimitirul Evanghelic Sighisoara
Cimitirul Evanghelic Sighisoara
Cimitirul Evanghelic Sighisoara
Cimitirul Evanghelic din Deal - Sighisoara

Dupa mai bine de jumatate de ora de plimbat prin cimitir am coborat trepte Scarii Acoperite si m-am indreptat spre masina cu scopul de a merge sa vizitez si alte locuri din zona Sighisoarei.

A fost o adevarata placere sa ma plimb printre casele frumos colorate, sa ajut oamenii sa-si faca poze (da, una din placerile mele este de a-mi oferi serviciile de “fotograf profesionist”, gratuit bine-inteles), sa citesc tablitele prinse de case, sa “traiesc” in vremurile trecute.

stradute Sighisoara
stradute inguste Sighisoara
stradute inguste Sighisoara

Sunt convinsa ca mai exista multe locuri frumoase si pline de istorie de vizitat in Sighisoara, dar eu am optat doar pentru acestea in ideea in care doream sa vizitez si alte biserici fortificate din zona. 

Ce alte obiective turistice merita vizitate in jurul Sighisoarei?

Daca ai la dispozitie o masina  ca sa te plimbi prin zona iti recomand sa mergi sa vizitezi:

  • Biserica Fortificata din Saschiz
  • Biserica Fortificata din Viscri
  • Biserica Fortificata din Biertan
Eu am ales sa vizitez Biserica Fortificata din Biertan a doua zi, pentru ca aceasta era in partea opusa celor 2 fortarete din Saschiz si Viscri. 

Biserica Fortificata din Saschiz

De la Sighisoara pana la Saschiz sunt aproximativ 20 de km, drumul cu masina durand cam 20 de minute.

Satul este atestat documentar din anul 1300 si era foarte cunoscut pentru breslele vestite ale olarilor, cizmarilor, tamplarilor. A fost satul care in acea perioada avea si scoala si spital si baie comunala si judecatorie. Administrativ statea foarte bine, deoarece Scaunul Sighisoarei era la Saschiz.

Principalele obiective turistice din Saschiz sunt Cetatea Taraneasca si Biserica Evanghelica Fortificata din secolul al XV-lea.

Din pacate Cetatea Taraneasca nu are portile deschise pentru vizitatori. Ea poate fi admirata doar din afara zidurilor, deoarece este in restaurare.

Cetatea Taraneasca Saschiz
Cetatea Taraneasca Saschiz

Biserica Fortificata insa, are portile deschise de luni pana duminica , cu exceptia zilei de marti cand este inchis, iar pretul de intrare pentru a o vizita este de doar 10 lei.

Biserica Evanghelica Fortificata, impreuna cu alte 6 biserici fortificate din zona, fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Aceasta a fost construita in stil gotic si are hramul Sf. Stefan. Zidurile fortificatiei sunt din secolul al XV-lea, iar zidurile care pot fi admirate si astazi, inalte de 9 metri, urmeaza conturul zidurilor de atunci. 

Biserici fortificate UNESCO din Transilvania

 

Mi se pare foarte interesant faptul ca aceasta biserica a fost proiectata de la inceput ca o biserica si o fortareata, in ideea in care majoritatea monumentelor similare erau lacase de cult si apoi erau intarite, devenind fortarete. 

Aici, cel mai impresionant element al fortificatiei este etajul bisericii. 

Urcarea se poate face pe niste scari spiralate din piatra  si din loc in loc poti observa niste orificii folosite pentru a arunca proiectilele asupra asediatorilor. In pod se poate urca pe niste trepte refacute din lemn.

Fiind fascinata de cladirile vechi, de arhitectura gotica (dar nu numai), am decis sa intru prin fiecare usa deschisa si sa urc fiecare treapta care ma poate duce undeva.

Am ales ca prima data sa urc in turn ca sa pot admira din varful turnului satul si dealurile. Spre deosebire de alte locuri vizitate, aici treptele originale au fost inlocuite cu altele din lemn si ai senzatia ca, parca, esti in siguranta. Totusi, escaladatul il faci pe proprie raspundere, pentru ca pericolele sunt la fiecare pas.

 Pot spune ca am avut parte de cateva momente pline de adrenalina atunci cand am urcat in turn (am urcat pe treptele de lemn refacute (care scartaiau …) si am coborat pe treptele originale din piatra), mai ales atunci cand am ajuns la ultimul etaj, in pod mai exact, si am vazut bucati lipsa de podele … 

Biserica Fortificata Saschiz
Biserica Fortificata Saschiz
Biserica Fortificata Saschiz
Biserica Fortificata Saschiz
Biserica Fortificata Saschiz
Biserica Fortificata Saschiz
Biserica Fortificata Saschiz

Apoi am vizitat Biserica. Altarul este in stil baroc, iar orga…o minunatie. Cand a fost instalata acum mai bine de 200 de ani era printre cele mai mari din Ardeal, iar astazi este una dintre cele mai bune orgi functionale. Biserica este micuta si frumoasa, dar nu mi-a insuflat acea liniste pe care o gasesti in anumite biserici.

Biserica Fortificata Saschiz
Imagine cu orga functionala din Biserica Fortificata Saschiz
BIserica Fortificata Saschiz
imagine cu altarul din Biserica Evanghelica

➕ merita urcat in Turnul clopotnita, mai ales prin acele locuri refacute.

➖ din pacate doamna care se ocupa de vanzarea biletelor de intrare in cetate nu avea niciun chef si bineinteles ca nu am obtinut de la ea nicio informatie despre fortificatie.

➖ daca alegi sa vizitezi fortareata impreuna cu copiii, fii cu ochii mereu pe ei. Scarile nu sunt deloc child friendly, iar locurile prin care acestia pot cadea sunt multiple. 

Biserica Fortificata din Viscri

Cei apropate 20 de km de la Saschiz pana la Viscri au fost putini mai dificil de strabatut, dupa Bunesti fiind o portiune unde se lucreaza (se reface structura drumului).

Satul insa este foarte frumos, cu o arhitectura incantatoare. De cand cu pasiunea Printului Charles pentru aceasta zona foarte multi turisti se opresc in Viscri, motiv pentru care la intrare in sat s-a construit o parcare gratuita (probabil pentru a nu aglomera stradutele si pentru a nu strica farmecul satului sasesc). 

Nu am parcat in parcarea amenajata ci am mers inspre fortificatie cu masina deoarece, recunosc, nu am vazut semnul parcarii. Am parcat undeva in mijlocul satului si am luat-o la pas inspre fortareata pentru ca am vrut sa ma plimb printre casutele frumos colorate. 

Casele traditionale sasesti, asezate de-o parte si alta a strazii principale, sunt colorate in  culori vii, au obloane din lemn si o bancuta in fata care parca te cheama sa te odihnesti nitel.

Am descoperit ca pensiunile sau casele de oaspeti din Viscri nu au nume, ci un simplu numar. (Viscri 125 este, spre exemplu, o casa faina pentru cei care vin cu copiii, deoarece exista si un loc de joaca pentru acestia si acolo se organizeaza si workshop-uri de gatit sau de art & craft). 

In sat inca se pastreaza traditiile vechi, mancarurile sunt specifice vremurilor de demult, mobila este veche si pictata manual, mestesugurile sunt la ele acasa.

Daca vrei sa ai parte cu adevarat de viata la tara, vrei sa retraiesti sentimentele din copilarie sau doar vrei sa experimentezi pentru prima data cum e sa stai intr-un astfel de loc, iti recomand sa iti rezervi un weekend aici si sa te bucuri de tot ce are de oferit aceasta zona. (din cate am inteles vara se organizeaza plimbari prin zona cu bicicleta)

Viscri este listat in Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind unul dintre cele 7 sate cu biserici fortificate intrate in aceasta lista cu locuri protejate. 

Atractia principala a acestui sat este Biserica Fortificata din secolul al XIII-lea. 

O fortificatie frumoasa, dar nu foarte bine conservata, dupa parerea mea. 

Pretul de intrare in fortificatie este de doar 10 lei si ai voie sa intri peste tot unde este deschisa usa. Ai acces in muzeu, in biserica, in curtea interioara a fortificatiei si, bineinteles, la zidurile de aparare, respectiv camarile cuprinse acolo.

Primul obiectiv vizitat a fost biserica. Draguta si linistita, cu o orga veche de cel putin 300 de ani, pe care ai vrea sa o auzi cum “graieste”.

Biserica Evanghelica Fortificata Viscri
Biserica Evanghelica Fortificata Viscri

Din biserica poti urca in Turn. Scarile din piatra sunt inguste si foarte putin luminate (ia-ti o lanterna cu tine sau aprinde lanterna telefonului), iar cele din lemn nu au mai fost reconditionate de foarte mult timp. Din Turn insa, privelistea este extraordinara.

Biserica Evanghelica Fortificata Viscri
Biserica Evanghelica Fortificata Viscri
Biserica Evanghelica Fortificata Viscri

Am avut parte de multa adrenalina pana am ajuns sus, in varf;  scarile scartaiau infernal si amplificau senzatia de nesiguranta. Sunt convinsa ca daca eram cu copiii nu urcam in turn.

Am vazut oameni care s-au intors din drum si recunosc ca nu-i invinovatesc. 

Biserica Evanghelica Fortificata Viscri
Biserica Evanghelica Fortificata Viscri
Biserica Evanghelica Fortificata Viscri

Sus insa, privelistea este foarte faina. Vezi in departare dealurile, acoperisurile caselor, satul in toata splendoarea lui.

Biserica Evanghelica Fortificata Viscri

Dar recunosc, nu m-as mai urca inca o data. Dupa parerea mea tablia prinsa de perete in care se atrage atentia ca urcatul in turn se face pe proprie raspundere, este doar o “acoperire” pentru ei, o scuza banala. Oamenii sunt curiosi si vor urca, iar un incident neplacut se poate intampla oricand.

Biserica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri

Dupa ce am coborat din turn am vizitat muzeul si am analizat exponatele afisate acolo. Am admirat lucrurile vechi depozitate printre daramaturi, mi-am “clatit” ochii cu ceramica expusa intr-una din incaperi, am descoperit uneltele folosite, costumele traditionale, slanina atarnata de tavan, mobilierul vechi, frumos decorat.

Din pacate, cu mana pe inima, pot spune ca nu m-am simtit in siguranta in aproape nicio incapere din fortareata si am fost foarte alerta la fiecare pas pe care l-am facut. Imaginile vorbesc de la sine.

Biserica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri
carucior Viscri
leagan copil Viscri
pat traditional
Biserica Fortificata Viscri
Biserica Viscri
Viscri Fortareata
Viscri
Biserica Evanghelica Fortificata Viscri
Biserica Fortificata Viscri

➕ daca esti pasionat de arhitectura, fortificatii, mancare traditionala, etnografie, te vei bucura de fiecare loc pe care-l vei descoperi in acest sat.

➖ ai grija unde calci si unde decizi sa te aventurezi. Dupa parerea mea nu este safe deloc intre zidurile fortaretei.

➖ copiii trebuie supravegheati non stop si iti recomand sa nu-i lasi sa fuga prin fortareata;

le recomand celor ce au alergii la praf, acarieni, etc sa evite anumite incaperi, sau sa isi ia masurile de precautie necesare ( sunt cateva camere unde sunt multe obiecte de imbracaminte vechi si mult praf)

Biserica Fortificata Biertan

A doua zi m-am indreptat spre Biserica Fortificata din Biertan. De la Sighisoara pana la Biertan sunt aproximativ 30 de kilometri, pe care in mod normal ii poti face in jumatate de ora de mers cu masina.

Comuna Biertan, cu o atestare documentara din 1224, este una dintre primele asezari sasesti din Transilvania. Ca sa poti vizita fortareata iti recomand sa iti lasi masina in parcarea privata din centrul satului. Ia in considerare ca programul de vizitare este destul de strict, iar intre orele 13-14 Cetatea Biertan este inchisa. Taxa de vizitare este de 10 lei. 

Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan

Am urcat in fortareata pe sub scara acoperita (construita dupa modelul Scarii Acoperite din Sighisoara) si am ajuns in curtea cetatii. 

Biserica Fortificata Biertan
scari Biserica Fortificata Biertan

Este interesant de observat ca si aceasta are 3 bastioane si 6 turnuri, fiecare turn avand denumirea si destinatia specifica: Turnul Slaninii, Turnul Mausoleum, Turnul Catolicilor, Turnul Inchisorii ( demolat in 1840 pentru a se construi o scoala), Turnul Tesatorilor, Turnul Poarta), Turnul cu Ceas.

Turnul Mausoleum Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan

Am vizitat doar Biserica, prin interior. Si asta deoarece celelalte cladiri erau inchise si puteau fi admirate doar de afara. 

Biserica a fost construita pe locul unei bazilici catolice si este una dintre cele mai mari biserici sasesti din Transilvania.

 

Biserica Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Biertan
Biserica Fortificata Biertan

Altarul, realizat in sec. al XV-lea-al XVI-lea, este cel mai mare din tara si are 28 de panouri pictate cu scene biblice. In partea opusa altarului este o orga veche, dar inca in perfecta stare de functionare, ce are 1290 de tuburi. Imi si imaginez cat de divin poate sa sune in biserica atunci cand aceasta incepe sa “graiasca”.

Biserica Biertan
imagine din Biserica Fortificata Biertan
Biserica Biertan
altar Biserica Fortificata Biertan
Biserica Biertan
orga Biserica Fortificata Biertan

In partea stanga a altarului se afla o incapere, Sacristia, a carei usa are un sistem unic de inchidere cu 19 incuietori.

Biserica Fortificata Biertan
usa cu 19 incuietori Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
camera Sacristiei- usa cu 19 incuietori - Biserica Fortificata Biertan

M-a impresionat sa aflu ca exista o incapare pe langa biserica unde erau “gazduite” pentru 2 saptamani cuplurile care voiau sa divorteze. Acestia trebuiau sa imparta un singur pat, o singura farfurie, o singura lingura, totul intr-o singura bucata, si probabil ca lipsa problemelor, a stresului, a copiilor, a altor activitati, ii “fortau” sa comunice si astfel ca ajungeau sa se impace. Pare-se ca era o metoda foarte utila deoarece din acte reiese ca doar un singur cuplu in 300 de ani a decis sa se desparta dupa ce a stat in Inchisoarea Matrimoniala.

Am iesit din Biserica si am luat-o la pas prin cetate. Merita mai stai cateva minute in cetate sa te plimbi in jurul bisericii.

Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan
Biserica Fortificata Biertan

➕ poti vizita aceasta fortareata impreuna cu copiii si ii poti lasa sa descopere gaurile de tragere existente in zidurile cetatii;

➖ nu am prea reusit sa obtin foarte multe informatii despre cetate de la doamnele ce erau la casierie. Poate si pentru ca atunci cand am vizitat cetatea nu mai era niciun vizitator… 

In drum spre casa m-am oprit si la Biserica Armeano-Catolica “St. Elisabeta” din Dumbraveni, dar nu ti-o pot recomanda. Aceasta este intr-o stare agravata de deteriorare.

Biserica Armeana Dumbraveni
Biserica Armeano-Catolica "St. Elisabeta" Dumbraveni
Biserica Armeana Dumbraveni
Biserica Armeano-Catolica "St. Elisabeta" Dumbraveni
Biserica Armeana Dumbraveni
Biserica Armeano-Catolica "St. Elisabeta" Dumbraveni
Biserica Armeana Dumbraveni
Biserica Armeano-Catolica "St. Elisabeta" Dumbraveni

Acestea au fost obiectivele pe care ti le propun sa le vizitezi daca ai drum prin Sighisoara si imprejurimi.

Te-am pupat,

:-*

E.

Related Posts

4 thoughts on “Ce sa vizitezi in Sighisoara si in imprejurimi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.