apa

Weekendul trecut am făcut o ieșire la munte; am plecat din Timișoara pentru a ne încărca plămânii cu aer curat (nu de alta dar aerul din Timișoara are gust și miros de cauciuc 🙁  ).

Și pentru că cel mai apropiat munte 🙂 este la aproximativ 2 ore de mers cu mașina, am decis să mergem să vedem Cascada Beușnița din județul Caraș Severin.

În fiecare an am vrut să ajungem acolo și în fiecare an am mers în altă parte, așa că, de această dată eu am fost cea care am pus piciorul în prag și am stabilit destinația finală.

Avea să fie o mini ecapadă de o zi.

O zi de duminică la aer curat.

N-am știu însă că astrele nu ne vor fi favorabile.

🙁





Am plecat din Timișoara destul de tărziu. Sebi s-a trezit abia pe la ora 9 și jumătate așa că până am mâncat ceva, până am făcut bagajul, s-a făcut ora 12.

Drumul până la Oravița a fost ok, fără prea multe gropi în asfalt, dar partea de drum cuprinsă între Oravița și Potoc a fost sub orice critică. Dacă cumva aveai impresia că poți merge cu 50 km la oră, pe drum de exterior, cu siguranță găseai un ditamai craterul care se întindea de-a lungul căii de mers.

gropi

drum rau

 

drum national

Ni s-a părut ciudat când gps-ul ne-a arătat că cei 20 km îi vom face într-o oră și ceva. Credeam că există ceva problemă cu ruta…dar ne-am înșelat. Chiar am făcut mai bine de o oră până la Potoc 🙁 . Noroc ca scoica bebe pe care am luat-o pentru Sebi a fost ok si macar el a dormit bine tot drumul.

Autoritățile locale își bat joc de toți cei care le traversează drumurile.

De ce să investească în infrastructură, când oricum există oameni care vor să vadă minunățiile naturii?

De ce să creeze condiții, când se poate și așa?

Niște incompetenți, fără pic de patriotism, fără pic de dorință de a face ceva pentru țara asta frumoasă.

Of, Doamne, dacă aș lucra la stat și aș avea o funcție, i-aș schimba pe toți aleșii ăștia ai poporului ( aleși nu știu de cine 🙁 ), i-aș schimba ca pe niște ciorapi!

Am vrut să ne întoarcem din drum la fiecare 2 km pe care-i parcurgeam.

Da, drumul este sub orice critică 🙁 .





Este prost făcut, plin de gropi, prin de cratere în asfalt, fără linie trasată, fără refugiu, fără, fără, fără …

După aproximativ o oră și ceva de mers pe drum național, am ajuns la intrarea în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, unde am plătit exorbitanta sumă de 5 lei / mașină ( măi oameni buni, 5 lei? Noi, 2 adulți și doi copii, am plătit 5 lei 🙁 . Banii strânși nu acoperă nici măcar achiziționarea sacilor de gunoi necesari depozitării gunoiului lăsat de alții în urmă 🙁 . Dar aceasta este altă poveste. ).

Până la Păstrăvărie am mers cu mașina.

Puteam alege să mergem pe jos de-a lungul râului, dar, pentru că erau aproximativ 2 ore dus și două ore  întors, am ales mașina.

job pentru mamici

Drumul este unul forestier, dar vă asigur că este muuult mai bun decât cel național. Pe partea dreaptă la un moment dat ne-am oprit pentru a vedea cascada Văioaga, o cascadă superbă, ce merită vizitată.

Pozele și filmulețul vorbesc singure 🙂

Văioaga

Cascada La Văioaga

cascada Văioaga

cascada

cascadă Parcul Național Cheile Nerei

cascada Vaioaga

la cascada La Văioaga

apa de munte

După ce am luat și prânzul la cascadă ( că doar ne-am pus niște sandviciuri de acasă, neștiind ce vom găsi pe drum de mâncare), am continuat drumul, tot cu mașina, spre Păstrăvărie.

am mancat la cascada

Pozele au fost făcute cu acest iPhone.

Deja se întunecase, dar nu din cauză că era târziu, ci pentru că afară niște nori negri acoperiseră cerul.

Când am ajuns la Păstrăvărie a început să plouă.





Și a plouat, a plouat atât de tare și de mult încât nu a mai meritat să stăm să vedem dacă se va termina ploaia, deoarece drumul devenea tot mai dificil de parcurs.

Am uitat să spun, dar de la Păstrăvărie, până la Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița, accesul se face exclusiv pe jos, pe același drum forestier.

Știam că durează aproximativ o oră până acolo și eram conștienți că va trebui să trecem și pe pietre, așa că, deși eram echipați corespunzător cu papuci de munte, am decis că este mai safe să ne întoarcem.

Așa că, țup în mașină și spre Timișoara, pe minunatul drum spre Oravita.

În concluzie călătoria noastră spre Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița s-a oprit la Cascada Văioaga.

Dar cu sigurantă voi insista încă o dată anul acesta să vizităm Parcul National Cheile Nerei și implicit Lacul Ochiul Beiului și Cascada Beușnița și atunci sper că vom avea mai mare noroc cu vremea.

Și poate că vom alege să mergem prin Serbia.( așa cum ne sugerează site-ul distante.ro)

Poate că drumurile lor sunt mai bune decât ale noastre.

Voi ați fost în Parcul Naționat Cheile Nerei – Beușnita?

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.