De fiecare dată când se apropie weekendul, Alexandra vrea să facă ceva nou, să meargă într-un loc fain, sau să participe la vreun atelier de
Category: Normal este plictisitor
Da, îmi place să particip la concursuri. Particip și la concursurile organizate de diverși producători/distribuitori, dar și la cele organizate online. N-am câștigat premii foarte
Joia trecută am participat și eu la prima mea întâlnire cu o parte dintre bloggerii timișoreni. Am avut emoții deoarece cunoșteam doar câteva persoane
Mă gândeam ieri, în timp ce Ale savura o portocală, că, pentru ea și pentru frățiorul ei, portocalele nu vor mai declanșa senzația de Crăciun,
A venit frigul și eu mă gândesc doar la căldură. Mă uit cu groază afară și observ că nu mai ninge, dar este frig. Zăpada
Și au început înscrierile! Iar eu am zis că merită să încerc să scriu articole pe anumite teme, respectând anumite termene. Voi alege însă să