Holul este principala încăpere pe care o vedem atunci când intrăm într-o casă, de aceea este important să avem grijă de modul în care acesta arată. El este și un spațiu de tranziție, deci este expus la un trafic destul de mare, iar pardoseala din această încăpere trebuie să fie una rezistentă.
Dispunem de o gamă largă de finisaje pentru pardoseli, de aceea știm că alegerea acesteia este una dificilă și venim în ajutorul tău cu prezentarea a trei opțiuni pentru un hol care să iasă în evidență.
Cele trei opțiuni despre care vom vorbi sunt mocheta, parchetul și gresia.
Mochetă hol
Mocheta este un accesoriu special pentru întreaga casă, nu doar pentru hol. Și pe lângă rolul său de a înfrumuseța holul, aceasta oferă și un confort termic, iar dacă nu ai încălzire în pardoseală atunci mocheta este cu atât mai perfectă pentru holul tău.
Mocheta pentru trafic intens este cea mai simplă, practică și confortabilă opțiune pentru pardoseala din hol și nu trebuie să îți faci griji pentru forma pe care o are holul tău, deoarece dimensiunea mochetei poate fi personalizată.
O mochetă hol din fibre sintetice îți va oferi o bună izolație fonică, va fi rezistentă la foc, având o calitate ignifugă, va fi rezistentă la trafic și la expunerea la mizerie, apă, noroi și praf.
Mizeria și praful reținute de aceasta pot fi curățate foarte simplu, cu ajutorul unui bun aspirator. Pe lângă toate acestea, dacă ai mochetă în hol, nu va trebui să îți faci griji pentru zgâreturi.
Mocheta vine disponibilă într-o gamă largă de culori și modele, ceea ce îți oferă libertatea personalizării holului așa cum îți dorești.
Parchet hol
Parchetul este o alegere populară în general pentru casă, nu doar pentru hol. Trebuie să alegi un model de calitate care să reziste la traficul intens din zona holului și la praf, mizerie, apă sau noroi.
Parchetul laminat și cel stratificat sunt potrivite pentru hol și există modele special create pentru a rezista la cele enumerate mai sus. Pe lângă asta, aceste două tipuri de parchet izolează fonic și sunt bune conducătoare termice.
Întreținerea acestuia se realizează destul de ușor. Utilizează produse de curățenie speciale pentru parchet și nu îl îmbiba în apă, șterge-l cu o lavetă bine stoarsă și este suficient.
Din punct de vedere estetic, parchetul creează efectul unei încăperi foarte primitoare. Culorile și modelele sunt diverse deci nu va trebui să îți faci griji în privința acestui aspect. Parchetul stratificat nu este rezistent la zgârieturi, însă acesta poate fi rașchetat și va reveni la aspectul său inițial. În schimb, dacă parchetul laminat se deteriorează acesta nu mai poate fi reparat și va trebui schimbat.
Gresie hol
Gresia este o opțiune accesibilă oricui. O găsim într-o gamă largă de culori, modele și forme, deci cu siguranță vei găsi ceva pe placul tău care să se potrivească cu stilul de amenajare ales.
Există modele care au niște striații, ușor vizibile, anti-aluneacare, perfecte pentru circulația în siguranță. Gresia este rezistentă la apă și este foarte ușor de curățat.
Dacă ai sistem de încălzire în pardoseală, gresia se va încălzi foarte rapid, fiind un bun conducător termic. În caz contrat va fi necesar să umbli cu niște papuci de casă.
În concluzie, holul este un spațiu de tranzit și de aceea pardoseala din această încăpere va trebui să fie rezistentă, durabilă și confortabilă.
Sperăm că acest articol a reușit să îți ofere suficiente informații referitoare la cele 3 tipuri de pardoseli, astfel încât tu să iei cea mai bună decizie.
Dacă ai nevoie de mai multe informații nu ezita să contactezi Evo-Concept ( evo-concept.eu) Acestia iti pot oferi cea mai buna solutie in functie de obiceiurile tale, de cei care locuiesc in casa, samd.