Zilele trecute am avut ocazia să testez un kit 4 în 1 de la CamKix, un kit fain pentru neprofesioniști ca și mine în ale
Cei ce mă cunosc, știu că-mi place să călătoresc. (ceilalți, află acum 😛 ). Îmi place să vizitez capitale, îmi place să descopăr locuri mai
GetOut.Social a publicat de curând cel de-al patrulea TOP al celor mai populare locații de pe Instagram din România din luna August 2018. Studiul a
Faptul că sunt uneori aleasă să particip la campanii de testare produse nu mai este un secret. Și pentru că primesc produse pe care nu
Tom Cruise aruncându-se în gol din avion, Denzel Washington luptând din nou pentru dreptate,Dwayne Johnson sărind pe cea mai înaltă clădire din lume, cel mai
Weekendul trecut am făcut o ieșire la munte; am plecat din Timișoara pentru a ne încărca plămânii cu aer curat (nu de alta dar aerul